Prof. Alexandru Rafila, despre noul an școlar: ”La cel mai mic semn de răceală, când apar simptome…”

26 08. 2020, 08:27

Părinții sunt sfătuiți să nu-și lase copiii la școală, în colectivitate, în condițiile în care au și cel mai mic simptom de răceală. Aceasă recomandare este și pentru cadrele didactice.

Alexandru Rafila susține că toate cadrele didactice, profesorii, ar fi bine să aibă prioritate la testare, ba chiar o testare în masă, periodică, însă recunoaște că acest lucru este deocamdată imposibil în România.

„Sigur, sunt unele unități sanitare care reușesc să-și testeze personalul medical periodic. Cadrele didactice ar fi mai greu de testat, pentru că școli avem răspândite absolut peste tot în țară, sunt, cred, vreo 7.000 de școli în România, or, din punct de vedere logistic, este un efort extrem de mare ca să poți să faci periodic recoltări, pentru că discuți de sute de mii de persoane care sunt implicate în activitatea didactică. O dată poți s-o faci, de două ori poți să faci, dar să faci periodic acest tip de determinare este puțin mai dificil”, a declarat profesorul Alexandru Rafila la Digi24.

„Sigur că și cadrele didactice ar trebui să aibă foarte mare grijă și așa cum sfătuim părinții să nu-și lase copii în colectivitate, dacă au cea mai mică răceală, și pentru cadrele didactice este aceeași recomandare: la cel mai mic semn de răceală, când apar simptome, să se prezinte la medic și să-și facă un test”, a spus Alexandru Rafila.

Ieri, în România, au fost înregistrate 1060 de cazuri noi de infectare și 58 de decese

Bilanț coronavirus România, 25 august 2020. Au fost înregistrate 1060 de cazuri noi de infectare și 58 de decese în ultimele 24 de ore pe teritoriul României. De asemenea, la Terapie Intesivă se află internați 490 de pacienți.

Până ieri, 25 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până ieri, 3.367 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.